Colectia de Istoria Farmaciei, este parte a Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi este găzduită intr-un local construit în secolul al XV-lea, cunoscut azi ca şi Casa Hintz, pe strada Regele Ferdinand nr. 28.
În această clădire a funcţionat din 1573 prima farmacie din Cluj. În anul 1752 farmacia este închiriată de Tobias Mauksch, iar în anii 50 al secolului XIX aparţine familiei Hintz. Până în 1949 a funcţionat sub numele Farmacia "La Sf. Gheorghe", iar ulterior a fost transformată în muzeu. Actualmente Colectia de Istoria Farmaciei cuprinde peste 3000 de piese.

luni, 7 mai 2012

Recipient pentru EXTRACTUM TARAXACI



Descriere: Vas farmaceutic din faianţă albă, glazurată. Vasul are  formă cilindrică şi este acoperit cu un capac din faianţă prevăzut cu un buton sferic. Ecusonul şi inscripţia sunt pictate pe suprafaţa glazurii în tonuri brune, la colţuri modele pătrate  în brun şi alb. Inscripţia EXT:TARAX:, este încadrată într - un chenar dreptunghiular cu laturile groase. La partea superioară, chenarul  are pictate decoraţiuni sub formă de ramuri cu frunze stilizate care se răsfrâng şi pe lateralele acestuia.
     Dimensiuni:Înălţimea = 23,0cm;Diametrul bazei = 14,0cm;Diametrul gurii = 11,5cm; Diametrul capacului =14,0cm.
     Acest vas farmaceutic a fost confecţionat la sfârşitul secolului al XVIII în manufactuta lui Cuny Dominiq de la Buda.
     Vasul farmaceutic era destinat păstrării produsului  Extractum Taraxaci este un concentrat din sucul plantei cu rădăcini Taraxacum officinale L. (păpădia), obţinut prin presare şi evaporare.
Extractum Taraxaci era recomandat, în doze diferite, în tratamentul obstrucţiilor intestinale, ca laxativ şi diuretic.